ABC VIZUAL

„Descoperă trecutul, învață pentru viitor!”

ABC VIZUAL

ABCVIZUAL — Descoperă Istoria într-un Mod Interactiv!
Bine ai venit pe ABCVIZUAL, platforma educativă dedicată pasionaților de istorie! Aici vei găsi informații captivante despre evenimentele și personalitățile care au schimbat lumea, prezentate într-un mod vizual și accesibil.

Compartiment 1

Este imaginea (istorică) o oglindire exactă a evenimentelor din trecut? Acest compartiment pune la dispoziție instrumente necesare pentru a le permite profesorilor și elevilor să decodifice, să analizeze, să interpreteze imaginile conștiincios și critic la lecțiile de istorie.

Compartiment 2

Imaginile modificate sunt imagini ce manipulează? Cum pot fi construite/modificate semnificațiile imaginilor? Compartimentul II, cuprinde idei, tehnici și instrumente la tema manipularea prin imagini.

Compartiment 3

Nu este suficient să privești filme; generația tânără trebuie sensibilizată cu privire la ceea ce înseamnă cinematografie. Prin intermediul pedagogiei cinematografice, elevii pot dobândi abilități de analiză a esteticii conținutului filmelor. În acest compartiment veți găsi exemple relevante de vizionare, de analiză a producțiilor cinematografice.

Există diverse strategii pentru a decodifica cuvintele, propozițiile și limbajul textelor scrise și celor audio-vizuale. Pentru a realiza acest deziderat sunt necesare abilități, competențe și instrumente, pe care le putem folosi în vederea lecturării și interpretării critice a conținuturilor textuale și celor vizuale. Aceasta reprezintă alfabetizarea vizuală. Alfabetizarea vizuală este abilitatea de a decodifica, de a crea, de a analiza, de a evalua și de a interpreta texte, produse educaționale, conținuturi media etc.

Copiii, tinerii și maturii sunt înconjurați de imagini (fotografii, postere, bannere etc.): imagini publicitare, imagini video, imagini didactice, fotografii pe internet, postere… Mulți cercetători afirmă că importanța vizualului a crescut în lumea noastră globalizată și tehnologizată. Tot mai mulți oameni sunt nu doar utilizatori, ci și creatori de imagini (prin utilizarea telefoanelor mobile, aparatelor foto digitale). Datorită migrației în mediul virtual și a rețelelor sociale, oamenii intercaționează cu lumi vizuale „străine“ (de exemplu, estetica cinematografiei Bollywood). 

În timp ce dezvoltarea abilităților de citire, scriere etc., a fost întotdeauna considerată o sarcină primordială a școlilor, predarea alfabetizării vizuale actanților procesului educațional nu este adesea încă un obiectiv al curriculei școlare.
De aici și rezidă importanța și necesitatea studierii acestei dimensiuni. Atelierele de lucrul în clasă cu diverse imagini creează oportunități și perspective de învățare extracurriculară, atât pentru profesori, cât și pentru elevi.