ABC VIZUAL

„Descoperă trecutul, învață pentru viitor!”

DESPRE NOI

Pagina Web a fost creată în urma implementării de Moldova – Institut Leipzig (MIL), în anul 2022, a proiectului „Dezvoltarea competențelor de alfabetizare vizuală”. Proiectul a fost susținut, sub aspect  financiar,  de Ministerul Afacerilor Externe al Republicii Federale Germania în programul „Consolidarea cooperării cu societatea civilă în țările Parteneriatului Estic”.
Autorii proiectului speră, prin intermediul acestei pagini, să promoveze schimbul profesional dintre experții ce activează în  domeniul educației mediatice din Germania și țările din Parteneriatul Estic privind  formarea,  stimularea competențelor de înțelegere, de interpretare, de utilizare și analiza critică a imaginilor diferitelor tipuri destinate elevilor/ studenților  (în școli și universități). De asemenea, datorită acestei pagini,  se va sensibiliza perceperea critică  a  mesajelor mediatice și a conceptelor,  precum: „realitate”, „informație”, „cunoaștere”, „manipulare” etc. Un alt obiectiv esențial al proiectului  constă în  aceea de  a acorda  un   sprijin oportun cadrelor  didactice, formatorilor,  mentorilor  în crearea unui sistem inovator de concept educațional modern și eficient pentru școli sau alte centre educaționale.

În proiectul „Susținerea competenței vizuale pentru consolidarea democrației”, Moldova-Institut-Leipzig (MIL),  în cooperare cu Universitatea de Stat din Moldova,  a organizat o Școală de Toamnă la Leipzig și Berlin
Link:https://www.facebook.com/people/Moldova-Institut-Leipzig-eV/100064780566225/?paipv=0&eav=AfYMintiGRW3yTPpaq3ZC4RkSjYcTRE4Bhm_kFRlDGhBs8wTb4SeVm7K3K3mBM3EOTk&_rdr   
Le mulțumim participanților și partenerilor de proiect pentru  o cooperare fructuoasă. Mulțumiri speciale experților germani. E vorba de  Catedra de Studii Media și Comunicare, Institutul de Studii Media și Comunicare, Universitatea din Leipzig, Germania, care au contribuit la implementarea cu succes a  proiectului nostru. De asemenea, dorim să mulțumim Muzeului Istoric German,  ce ne-a pus la dispoziție materiale de analiză a imaginilor. 

Pagina  conține trei compartimente. În cel dintâi,  autorii prezintă mai multe sugestii, recomadări de abordare a subiectelor  ce țin de crearea și manipularea imaginilor.  Celelalte două sunt dedicate sesiunilor de formare practică, cum ar fi: competențele de analiză a esteticii și  a conținutului imaginilor și  al filmelor,  a metodelor de interpretare a imaginii, exemple de sarcini și intrebări pentru analiza  imaginilor la  lecțiile de istorie, educație politică, care sunt comune în mediul cultural de limbă germană. Se face  interpretarea în trei etape, conform lui Erwin Panofsky.

___________________________________________________________________________
Coordonator de proiect –  Marina Dumbrava, doctor în istorie
Autor al conceptului paginii –  Marina Dumbrava, doctor în istorie
Echipa de suport:
Redactor-stilizator – Laura Tugarev, doctor în științe ale comunicării
Corector – Eugenia Dodon, doctor în filologie

MEDIA HUB

Dr. Marina Dumbrava a participat la Conferința științifică internațională în domeniul învățământului extrașcolar, intitulată „EDUCAȚIA ȘI ÎNVĂȚĂMÂNTUL EXTRASCOLAR: CONFIGURĂRI ȘI EXPERIENȚE”, care s-a desfășurat la Chișinău, Republica Moldova.

Despre crearea ABCVIZUAL.MD (ABCVISUAL.NET) în cadrul proiectului „Dezvoltarea competențelor de alfabetizare vizuală” discutăm cu Laura Tugarev, stilist al paginii și doctor în științe ale comunicării, la postul de radio RADIO MOLDOVA TINERET.