1.1 Picturi ca surse istorice
Autori: Reinhard Krammer, Christoph Kühberger
Avalanșa de imagini din mass-media, la care tinerii sunt expuși în mod repetat, îi obligă pe profesori să le ofere instrumente adecvate și necesare, pentru a le permite să abordeze, să decodifice imaginile mai conștiincios și mai critic. De obicei, elevii nu observă motive întemeiate să se preocupe în mod intensiv și sub aspect critic de mesajele imaginilor. Acest lucru este explicabil: o analiză mai atentă a imaginilor, în principiu, este o excepție, căci prevalează modelele convenționale și superficiale de interpretare. Prin urmare, imaginea (istorică) este văzută drept o oglindire exactă a evenimentelor din trecut, fără a se ține cont de perspectivele sale, de caracterul său și poate, de intenția sa de comunicare tendențioasă.
Metoda istorică de abordare cere ca sursele, inclusiv cele picturale, să fie examinate prin unghiul intențiilor și a intereselor celui care le-a comandat; ea include autorul, implicarea lui în ceea ce este reprezentat sau relevă interesul său epistemic față de evenimente, din anumite considerente, dorind să știe care este efectul intenționat și real asupra destinatarilor.
Dacă elevii posedă puțină experiență ori nu dispun de aceasta în abordarea conștientă și critică a imaginilor, la lecțiile de istorie, ei vor recurge, mai întâi, la forme elementare de analiză. Metoda lui Erwin Panovsky, cunoscută din istoria artei, poate servi aici ca punct de plecare pentru o analiză verificată și temeinică sub aspect metodic a imaginilor.
Mult timp, imaginile, ca surse istorice, au fost neglijate, desigur, fără niciun temei. Se știe însă că acestea oferă diverse posibilități de informare. E necesar a cunoaște pentru ce domenii din istorie sunt ele deosebit de potrivite, ce probleme metodologice apar atunci când ne referim la imagini.
În cărțile și revistele populare de istorie, în manuale, imaginile sunt folosite, în fond, ca ilustrații, pentru a prezenta istoria într-un mod viu și captivant. Acest lucru se bazează, adesea, pe o înțelegere simplistă a valorii imaginilor istorice. În viziunea noastră, acestea sunt percepute ca o reproducere directă și fidelă a realității, ca o „fereastră deschisă spre trecut”. Firește, imaginile istorice reflectă trecutul, însă o fac mediat și într-o formă fragmentată. Pentru istorici, imaginile, aidoma textelor sau dovezilor factuale, aparțin unor surse importante, fiind o moștenire a trecutului, din care aflăm despre el.
Cele mai diverse tipuri de imagini se consideră că sunt surse istorice. Pe de o parte, ele pot fi distinse, în funcție de tehnicile de pictură, de formele de prezentare și de difuzare, astfel: pictura cu imagini, picturile murale ori ilustrarea cărților; xilogravura ca ilustrație de carte sau ca pliant; gravura pe cupru și litografia, utilizate, de exemplu, pentru afișe, foi ilustrate sau cărți poștale; fotografia, dacă sunt incluse și operele picturale tridimensionale, sculptura. Pe de altă parte, tipurile de imagini mai pot fi structurate în corespundere cu temele sau cu intențiile lor specifice: Imagini de oameni, peisaje, postere sau caricaturi. Asemenea deosebiri nu sunt un „joc de perle de sticlă”: este esențial să știm ce poate indica un anumit tip de imagine, care au fost mijloacele sau convențiile sale distincte de reprezentare, dacă există, și în ce au constat difuzarea și impactul lor actual.â
1.2 Picturi ale evenimentelor istorice
De menționat că Imaginile pot fi considerate drept surse doar pentru perioada lor de proveniență. O pictură istorică din secolul al XIX-lea nu ne poate oferi informații istorice despre ritualurile de încheiere a unui tratat în perioada carolingiană, ci, în cel mai bun caz, ne pune la dispoziție informații despre cunoștințele, ideile și proiecțiile istorice ale pictorului și ale contemporanilor săi.
Imaginile pot documenta faptul că anumite evenimente istorice au avut loc, pot indica în ce circumstanțe s-a întâmplat acest lucru, cine a fost implicat în desfășurarea lor etc. Xilogravurile cu care erau decorate pamfletele și broșurile din epoca modernă timpurie au corespuns, deseori, acestui scop. Bineînțeles, astăzi, cele mai multe fotografii de presă au și ele o sarcină de acest gen. Bătălii, asedii, capitulări, tratate de pace, greve, revoluții, consilii, încoronări, asasinate și execuții – mai ales acțiunile majore și de stat – au fost înregistrate și oglindite în imagini. Trebuie însă să fim atenți, când apelăm la aceste surse.
Defenestrarea *aruncarea din geam de la Praga, gravură pe cupru de Mathäus Merian cel Bătrân 1635 — În: wikipedia.org
Exemplul 1: Să luăm, bunăoară, bine-cunoscuta gravură pe cupru a lui Mathäus Merian, care reprezintă „Defenestrarea din Praga” din 1618, momentul declanșării Războiului de Treizeci de Ani. Ilustrația lui M.Merian a apărut mai târziu, în 1635. Desigur, Merian nu a fost prezent la eveniment, nu l-a văzut, ci a creat scena, în funcție de informațiile ce i s-au părut adecvate și eficiente. Așadar, este o reprezentare aproximativă a evenimentului, mai mult sau mai puțin actuală, dar nu e o redare autentică.